Autoritățile elvețiene au arestat cel puțin 12 persoane, joi dimineață, la Zurich, în cadrul anchetei cu privire la scandalul de corupție din cadrul FIFA, informează New York Times, care menționează că președintele demisionar al forului mondial, Joseph Blatter, nu se numără printre arestați.
Persoanele respective, acuzate de înșelătorie, spălare de bani și fraudă, ar urma să fie inculpate.
Operațiunea de joi s-a desfășurat la solicitarea autorităților americane și a vizat în special hotelul Baur au Lac, unde au avut loc și primele arestări în acest caz, la 27 mai. Printre arestații de joi de numără Juan Angel Napout (Paraguay), președintele CONMEBOL, și Alfredo Hawit (Honduras), președinte interimar al CONCACAF. Ambii sunt și vicepreședinți ai FIFA.
La Zurich are loc, de miercuri, reuniunea Comitetului Executiv al FIFA.
FIFA se confruntă cu un mare scandal de corupție, după ce justiția americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreședinți FIFA și șapte oficiali ai forului, pentru luare de mită și primirea de alte foloase, de la începutul anilor 1990 și până în prezent, totalizând peste 150 de milioane de dolari. În acest caz, șapte oficiali ai forului mondial au fost reținuți, la 27 mai, la Zurich, la solicitarea Departamentului de Justiție al SUA, în legătură cu fapte de corupție: Jeffrey Webb (Marea Britanie), vicepreședinte al FIFA și președinte al CONCACAF, Eduardo Li (Costa Rica), viitor membru al Comitetului Executiv al FIFA, Julio Rocha, însărcinat cu dezvoltarea FIFA, Costas Takkas (Marea Britanie), atașat la cabinetul președintelui CONCACAF, Eugenio Figueredo (Uruguay), vicepreședinte al FIFA, Rafael Esquivel (Venezuela), membru al CONMEBOL, și Jose Maria Marin (Brazilia), membru al Comitetului de organizare al FIFA pentru JO.
În urma acestui scandal, elvețianul Joseph Blatter a anunțat, la începutul lunii iulie, că demisionează din funcția de președinte al FIFA, după ce a fost reales pentru a cincea oară. Blatter a câștigat, în 29 mai, la Zurich, un al cincilea mandat la președinția FIFA, după ce, în urma voturilor din primul tur de scrutin, contracandidatul său, prințul iordanian Ali bin Al Hussein, s-a retras din cursă.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER